Slujba Învierii Domnului și Sfânta Liturghie Arhierească solemnă din ziua de Paști la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”

0
297

Sâmbătă, 4 mai 2024, la ora 24,00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit slujba Învierii Domnului la catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, în fruntea unui număr impresionant de credincioși, peste 10.000, care au venit mulți ca niciodată ca să se roage împreună cu soborul, alcătuit din preoții și diaconii Catedralei Episcopale. Slujba Învierii Domnului nostru Iisus Hristos din acest an a fost săvârșită pe esplanada sfântului locaș. 

„A sosit praznicul Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu toată Lumina, binecuvântarea, pacea și bucuria pe care le simt credincioșii la această sărbătoare, pentru că au adunat în timpul Postului cel Mare multă lumină: lumină din post, lumină din rugăciune, lumină din faptele bune. Au donat lumină din participarea la sfintele slujbe, care sunt mai multe și mai lungi, din multa osteneală și din râvna pentru a-și îmbunătăți și a-și înduhovnici viața lor personală, viața în familia creștină, viața în comunități. Așa este în Biserica noastră ortodoxă pregătirea pentru Sfintele Paști și tocmai de aceea sărbătoarea Învierii Domnului este impresionantă, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. În noaptea de Paști toate clopotele, la ora 12,00, sună în toată România creștină, la fiecare biserică, în fiecare comunitate, în fiecare sfântă mănăstire, în fiecare oraș și vestesc Învierea Domnului, iar sfințiții slujitori, Arhiereii, la catedralele episcopale, împart Sfânta Lumină, care este adusă, iată, și-n Episcopia noastră. A fost adusă și în Episcopia Maramureșului și Sătmarului pentru a XV-a oară. Sfânta Lumină vine cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și mulțumim lui Dumnezeu că primim acest dar cu sprijinul Preafericirii Sale, spre bucuria preoților, a păstorilor de suflete, a credincioșilor, a monahilor din sfintele noastre mănăstiri. După ce am parcurs Săptămâna Sfintelor Pătimiri și credincioșii au primit darul cel sfânt al Împărtășaniei, al Trupului și Sângelui Domnului, iată-ne în noaptea de Înviere, când toată natura, toată suflarea fiind în tăcere, așteaptă cu cutremur glasul preotului, ca glasul unui arhanghel, să îi cheme ca să vină să primească Lumina, Lumina lui Hristos, Care luminează tuturor. Îi mulțumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ținut sănătoși și în pace pe toți, iar Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru jertfa Lui mult pătimitoare, pentru răbdarea îndelungă a batjocurilor și a suferințelor multe, pentru Răstignire și pentru moartea de bună voie pe Cruce pentru noi și pentru a noastră mântuire. Iată că, în final, după umilința și suferința Răstignirii, a venit biruința și slava și Lumina Învierii. Am primit cu bucurie vestea Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și am cântat cu îngerii în cor Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule, îngerii o laudă în Ceruri și pe noi pe pământ ne învrednicește, cu inimă curată, să Te slăvim››. Am cântat cu multă credință și cu multă evlavie imnul de biruință Înviat din morți››. Cerul și pământul, și îngerii și Sfinții, și creștinii din Biserica lui Hristos de pe pământ și-au unit glasurile ca să anunțe biruința Mântuitorului, Care, după Înviere, arătându-Se Femeilor Mironosițe și Sfinților Apostoli, le-a zis  ‹‹Bucurați-vă și nu vă temeți››. Acest mesaj îl avem și îl primim în fiecare an, să nu ne temem, pentru că Hristos este cu noi în toate zilele. Să avem curajul și tăria de a învinge greutățile, de a învinge capcanele acestei lumi secularizate și de a purta Lumina lui Hristos nu doar în noaptea Învierii, ci în inima și în sufletul și în ființa noastră întreagă, în familiile noastre creștine, în mințile și inimile tinerilor, care au nevoie de Lumina lui Hristos și a mărturisi Învierea și a lumina lumea aceasta care este într-o stare de secularizare gravă și îngrijorătoare, a lumina cu Lumina lui Hristos lumea întreagă, pentru că Hristos așa ne-a îndemnat, să fim lumină, să purtăm Lumina Lui, să luăm lumină din Lumina lui Hristos, să transmitem lumina lumii. Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru frumusețea nopții de Înviere, când miile de credincioși, foarte mulți tineri, toți tinerii noștri creștini sunt împreună cu părinții în jurul Altarelor noastre străbune ca să ia Sfânta Lumină, să răspundă la ‹‹Hristos a Înviat›› cu ‹‹Adevărat a Înviat›› și să cânte imnul de biruință ‹‹Hristos a Înviat!››. Deci, România este profund creștină și avem nădejde că Dumnezeu, prin lucrarea Bisericii și a păstorilor de suflete, va păzi România creștină cu credința ei întreagă, credința Sfinților Apostoli, a Sfinților Părinți și a părinților noștri sfinți. Dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate și ne rugăm pentru pace în lume, pentru pace între oameni întreorlaltă, pentru pace între neamuri sau popoare, pentru buna șezare a întregii lumi, să putem lucra fără împiedicare poruncile și lucrurile cele bineplăcute lui Dumnezeu. ‹‹Hristos a Înviat!››”

Sosirea Sfintei Lumini și Slujba Învierii Domnului

Înainte de ora 23,00, o delegație a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, condusă de Preacuviosul Părinte Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, a sosit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare cu Sfânta Lumină de la Aeroportul din Satu Mare, unde a fost adusă de o delegație a Episcopiei cu un avion particular pe cheltuiala domnului Mircea Lețiu, fost membru al Adunării Episcopale și al Adunării Naționale Bisericești, de la Aeroportul Henri Coandă din București. Delegația a fost alcătuită din Ing. Mircea Lețiu, Ing. Ioan Sorin Lețiu, Pr. Gabriel Gorgan, Pr. Florin Ioan Orășteanu, Arhid. Daniel Dan Burian, la manșa avionului.

Notăm că în fiecare an de când este adusă în România Sfânta Lumină pogorâtă din cer în Sfânta și Marea Sâmbătă la Mormântul Mântuitorului din Ierusalim, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, credincioșii din Eparhia noastră, prin grija domnului Ing. Mircea Lețiu, a primit Sfânta Lumină la slujba Învierii Domnului.

Și la Slujba Învierii de anul acesta Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului a fost distribuită credincioșilor de către Întâistătătorul Eparhiei, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”. Astfel, că fiecare credincios a ținut în mână Lumină din Sfânta Lumină de la Ierusalim pogorâtă chiar în aceea zi.

           După procesiunea din jurul Catedralei, la care au participat toți credincioșii cu lumânări aprinse în mâini, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Slujba Învierii pe esplanada Catedralei.

Sfânta Liturghie solemnă

Noaptea Învierii din acest an a continuat, după tradiție, cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie din ziua de Paști, oficiată în interiorul Catedralei Episcopale, la care a participat un mare număr de credincioși.

Soborul a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Arhim. Dr. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic și misionar, Protos. Serafim Bilț, eclesiarh, Pr. Viorel Bud, Pr. Dr. Adrian Roșca, medic la un spital din București, Pr. Prof. Florin Hoban, directorul Seminarului Teologic „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, Pr. Florin Bălan, Pr. Adrian Morar, Pr. Ionuț Pleș, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” Baia Mare, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol, Arhid. Petru Vasile Bud, Arhid. Vlad Nechita, Diac. Alexandru Cupșinar, Diac. Ioan Hotico, Diac. Dan Silviu Pop.

Răspunsurile la Slujba Învierii și Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de Prof. Paula Bondre, și Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei, dirijat de Florian Vois.

La Slujba Învierii și Sfânta Liturghie au asistat oficialități județene și municipale.

Credincioșilor le-au fost puse la dispoziție peste 10.000 pahare din plastic inscripționate umplute cu pască sfințită, pentru a fi duse la casele lor de credincioșii prezenți. De asemenea pahare au avut parte toți credincioșii din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, cărora leau fost distribuite prin protopopiate.

Slujba celei de a doua Învieri

Duminică, de la ora 12,00, Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a oficiat Slujba celei de doua Învieri sau Vecernia din ziua de Paști, la care au fost prezent un mare număr de credincioși.

Praznicul împărătesc al Învierii Domnului din anul acesta a fost o sărbătoare foarte frumoasă, cu mult soare și căldură, care a bucurat sufletele credincioșilor.

Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.