La Desești, sub cupola credinței și tradițiilor!

0
197

Am trăit cu emoție și bucurie Sărbătoarea Învierii. Sărbătoarea în care înfricoșătorul și obositorul întuneric se retrage și vine Lumina, care le luminează pe toate. În jurul bisericii, care este puntea de legătură cu Hristos, în familie, cu prietenii am simțit Lumina și Bucuria. Biruința Vieții. Și speranța pentru ziua de mâine.
După Noaptea Învierii, sfințirea coșercilor, sfânta Liturghie și Vecernie, așa cum e tradiția, a doua zi de Paști a fost Jocul satului. Ulițele Deseștiului s-au umplut de culorile portului tradițional! Căminul cultural s-a dovedit neîncăpător! După zile de post și rugăciune, Jocul satului a fost descătușarea energiilor și frumosului.
Cu oaspeți de seamă: părintele Marius Ciprian Pop, interpreții Ioan Dordoi și Alex Martari.

Și Coconii Deseștiului. La înălțime, ca de fiecare dată. Demonstrând că și-au însușit lecția tradiției. Și știu să o ducă mai departe. Și asta e important. Sala Căminului cultural s-a dovedit neîncăpătoare. Fiindcă alături de Coconi și invitații lor: Georgiana Roman, Alin Opriș, Adelina Mihăilă, s-au prins în hora satului copii, fete și feciori, femei și bărbați, tineri și vârstnici. Că ăsta este satul.

Părintele Marius Ciprian Pop a încântat publicul cu frumusețea pricesnelor și rugăciunii, iar Ioan Dordoi și Alex Martari au chemat la joc și voie bună. Evenimentul se datorează preotului Ioan Ardelean și familiei sale, oamenii pe care se sprijină satul și care înțeleg ce înseamnă credința într-o lume risipită în patru zări, precum și tinerei Măriuța Pop, din Mara! O fată școlită, care iubește tradiția și satul în care s-a născut! Un model pentru tineri! Iar satul are nevoie de tineri.
Lumea e în schimbare. Satul a evoluat și el. Dar ce am văzut în aceste zile la Desești și în tot Maramureșul, demonstrează că o comunitate are nevoie și de credință, și de tradiție, și de comuniune. De a sta împreună. Și la necaz, și la bucurie. Sărbători luminate, că suntem în Săptămâna luminată!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.