Gheorghe Pituț – la Nord Literar

0
46

Și au fost Sfintele Sărbători pascale, care au adus, și în acest an, liniște în sufletele oamenilor, liturghiile din biserici ne-au adus starea evlaviei de Învierea Mântuitorului. Dar nu a lipsit nici scoarța lumească, prilejuită de campania electorală, care a negurat lumina sărbătorii. Pe acest fond cu două fețe a apărut revista de cultură Nord Literar, luna aprilie, parcă pentru a vă aduce la vedere partea luminoasă a lunii, încrederea în zbor și în miracolul cuvintelor dătătoare de profunzimi. Ca prima publicație de cultură din istoria Maramureșului, alcătuitorii ei de astăzi nu renunță la principiul valorii, care a făcut cunoscută revista în țară și străinătate. Nu-i un lucru puțin.
Poemul lunii este semnat de poetul Gheorghe Pituț, cu studii la Sighetul Marmației, dar și în Germania. Prima strofă este și o lămurire a acestui timp electoral: „Puterea este fruct divin/ cine apucă să o guste/e-asemeni celor ce beau vin/în cer la cramele auguste.” Un poet important, cu sunet originar, de l-a făcut pe Noica să se întrebe: „Din ce duh ardelenesc sau istoric se trage?” Da, s-a născut în luna aprilie! I-am dăruit bunului meu prieten Pituț un text de aducere aminte, care luminează prietenia lui cu Nichita Stănescu. Derulez sumarul. Criticul literar Irina Petraș continuă serialul despre răspunsuri și răspunderi. De data aceasta se privește în oglindă. Splendidă constatare pe cont propriu. Poate fi un leac pentru tinerii care cred că de la ei începe literatura.
Eseistul Ion Papuc face un portret lămuritor diplomatului Liviu Petrina, ale cărui texte sunt redactate de parcă de ele ar depinde existența statului român. Distinsul critic literar Gheorghe Glodeanu scrie despre studiul Ruxandrei Cesereanu – „Lumi de ficțiune, lumi de realitate”, fiind un elogiu adus povestirii. Autoarea își exprimă bucuria că omul zilelor noastre continuă să fie fascinat de povești. Criticul literar Delia Muntean are în obiectiv antologia lirică a lui Daniel Corbu, intitulată Spre Fericitul Nicăieri, care este o amplă spunere de sine, în care cultivă întreaga paletă de semnificații ale verbului. Daniela Sitar-Tăut scrie despre o recentă carte de versuri a maramureșencei, din Desești, Lucia Ileana Pop, stabilită la Roma, de unde iradiază cu proiecte culturale întru spiritualitatea românească.
La rubrica Orfeu, ochiul magic al revistei, sunt găzduite poeme ale scriitorului și preotului român din Madrid, Eugen Barz, care ne-a vizitat de curând. Alături, inspirata parodie a lui Lucian Perța. Criticul literar și istoricul Ovidiu Pecican scrie despre personalitatea lui I. D. Sârbu și cercul lui de prieteni scriitori. Distinsa profesoară universitară și un delicat critic literar, Ana Olos, continuă descifrarea unor mesaje din studiile unor scriitori contemporani. Punct de plecare, Ruxandra Cesereanu. Ce se află la adăpostul cărților veți afla din dezbaterea provocată de Dana Buzura-Gagniuc, managerul revistei, la care răspund trei personalități din cultura băimăreană. Mai este cartea un adăpost? Lectura vă poate lămuri.
Criticul literar clujean, Constantin Cubleșan, comentează cartea de poeme a cunoscutului poet Dan Rotaru. Gheorghe Pârja evocă periplul poetului și preotului Eugen Barz, din Madrid, prin Maramureș: Baia Mare, Desești, Sighetul Marmației. Criticul și istoricul literar Mircea Popa fixează locul lui Nicolae Manolescu în istoria literaturii române. Criticul literar Terezia Filip evocă duios clipele petrecute în preajma marelui scriitor Nicolae Breban, născut în Baia Mare. Dana Oprică comentează cartea Dianei Manole – Rugându-mă la un Dumnezeu emigrant. Diana scrie despre atmosfera din Canada, unde trăiește acum.
Colega Raluca Hășmășan, cu fiecare număr, își lărgește aria subiectelor din cărțile pe care le comentează. În acest număr scrie despre Panorama literaturii române, de Basil Munteanu. O carte de credință, o carte de nădejde grea. Da, Raluca este stăpână pe uneltele critice. Deși discretă, are aprecieri din partea autorilor comentați. E bine! Proza este semnată de Nicolae Suciu și Angela Burtan. Viorica Stăvaru comentează un roman al Ninei Ceranu, iar Lazăr Popescu, despre un roman al Valeriei Certăzeanu Zorilă. Pagina de poeme este luminată de versurile semnate de poeții Ioan Dragoș, Mihaela Ungureanu și Ștefan Aurel Drăgan. Dalina Bădescu, în ipostaza de critic de film, comentează pelicule ale lui Copel Moscu.
La rubrica traduceri, revista găzduiește proze postume de Franz Kafka, în traducerea lui Eugen. D. Popin. Numărul este ilustrat cu lucrări din expoziția personală a artistului plastic Dorel Petrehuș. Aceasta este povestea scrisă a numărului din aprilie. Revista poate fi procurată de la unele chioșcuri de presă din Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.