Lucrările la rețeaua de gaz din Moisei încep în vară

0
39

Cel mai mare proiect de investiții din Moisei este, de departe, cel de înființare a rețelei inteligente de distribuție a gazelor naturale în comună. Lucrările vor începe în circa două luni de zile, conform precizărilor venite de la primărie.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, fiind în cuantum de 91.000.000 lei (cca. 18,2 milioane de euro). Tot pe același program de finanțare este și proiectul „Extindere rețea de canalizare și stație de epurare în Comuna Moisei”, în valoare de 20.330.661 lei (4 milioane de euro), investiție aprobată. Și aici execuția lucrărilor va debuta în aproximativ o lună.
Mai putem vorbi și despre obiectivul de investiții „Refacere drumuri și consolidări albie în zonele afectate de calamități comună” – prin CNI de această dată, cu o valoare de 12.055.005 lei (2,4 milioane de euro). Și la acesta lucrările sunt preconizate a începe cât de curând. Nu în ultimul rând, este în derulare investiția ,,Modernizarea sistemului de iluminat public în comună”, finanțată prin AFM, în valoare de 2.504.950 lei (aprox.500.000 de euro). Lucrările sunt deja începute și aici.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.