Aproape 2 milioane de lei pentru modernizarea căminului de bătrâni din Baia Sprie

0
81

Proiectul de modernizare a Căminului pentru vârstnici Baia Sprie a costat 1.970.302 lei. Investiţia a fost finanțată prin Programul Operațional Comun România – Ucraina, fiind derulată în colaborare cu orașul Rakhiv din Ucraina.

Prin fondurile alocate au fost efectuate lucrări, atât de infrastructură interioară, cât și exterioară a clădirii, achiziții de echipamente medicale și tehnologice, dar și activități de socializare și de petrecere a timpului alături de vârstnicii de la cămin. De asemenea, s-a schimbat în totalitate învelitoarea, s-au refăcut tencuielile interioare și exterioare, s-au zugrăvit pereții, s-a schimbat pardoseala și s-a montat gresie în toate spațiile clădirii. S-a refăcut şi rețeaua electrică, instalația de curenți slabi, s-a refăcut instalația termică şi s-au instalat radiatoare noi și toate instalațiile sanitare. „Ne bucurăm de faptul că am putut să le oferim bătrânilor noștri cele mai bune condiții în care să își petreacă zilele, le-am oferit un cămin de bătrâni la standarde europene”, au precizat cei din primăria oraşului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.