Insucces în ultima etapă a sezonului

0
80

• SCM Politehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare 35-25 (18-12) •

Final de stagiune cu eșec pentru handbaliștii de la CS Minaur. În ultima etapă a Ligii Zimbrilor, băimărenii au pierdut la SCM Politehnica Timișoara cu 35-25 (18-12), însă poziția din clasament nu a avut de suferit. Cu cele trei puncte trecute în cont, bănățenii și-au asigurat locul în eșalonul de elită și în sezonul viitor, evitând participarea la barajul de menținere, unde va participa, în premieră, titrata Steaua București.
Misiunea timișorenilor a fost facilă în acest meci datorită absențelor din tabăra băimăreană, care nu au putut miza pe șase jucători din pricina problemelor medicale, Botea, Cumpănici, Vujic, Cip, E. Pop și L. Pop nefăcând deplasarea în acest sens. Alexandru Sabou a profitat de acest aspect și a debutat alți doi jucători formați la Academia Minaur, Patrick Ienei și Sebastian Barbul, alți trei jucători – Remus Chiș, Vlad Pop și Remus Ardelean făcându-și deja debutul.
Una peste alta a fost un sezon reușit pentru CS Minaur, cu toate că a întâmpinat de-a lungul întregului sezon dificultăți financiare, jucătorii și stafful având în permanență întârzieri salariale. Minaur a terminat pentru al treilea sezon consecutiv pe podium, cucerind medaliile de bronz, a jucat o semifinală europeană în EHF European Cup și s-a clasat pe poziția a patra în Cupa României, rezultate pentru care handbaliștii și antrenorii acestora merită tot respectul.
Au retrogradat din Liga Zimbrilor Universitatea Cluj-Napoca și CSM Sighișoara, iar la barajul de menținere merg CSM Vaslui și Steaua București.
Poli Timișoara: Pal, Stojkovic – Pribanic 10, Sadoveac 4 (1 din 7 m), Bordeanu 4, Trif 3, Ignat 3, Chira 3, Dragas 2, Baican 2, Areshidze 2, Moldovan 1, Cîmpan 1, Bran, Marjanovic, Szabo. Antrenor: Pero Milosevic.
CS Minaur Baia Mare: Buzogany, Al-Khafadji – Ardelean 4, Kotrc 4 (1 din 7 m), Kozakevych 4 (1 din 7 m), Da Silva 3, Chiș 2, Ienei 2, V. Pop 2, Fotache 2, Bera 2, Nagy, Vujovic, Barbul. Antrenor: Alexandru Sabou.
Etapa 26 (ultima a sezonului): CSM Sighișoara – CSM Vaslui 24-31; CSU Suceava – CSM Focșani 35-31; Universitatea Cluj-Napoca – CSM Bacău 29-36; Steaua București – AHC Potaissa Turda 34-34; SCM Politehnica Timișoara – CS Minaur Baia Mare 35-25. Aseară s-a jucat HC Buzău – CSM Constanța.
Miercuri, 29 mai, este programat ultimul meci al sezonului: Dinamo București – CSM București (ora 17.30).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.