În 25 mai, între orele 12-18, va fi marcată Ziua Lacului Albastru. Programul activităților include o aventură cu tiroliana peste Lacul Albastru, un tur ghidat de minerit pe Dealul Minei, cu vizitarea unor vechi galerii miniere, sub îndrumarea celor de la Clubul de Speologie Montană.
Pentru vizitarea galeriilor este necesar să aveți echipament corespunzător. Vor mai fi activități de tir sportiv cu arcul, activități cu Spartan Training Group Baia Mare, ateliere de ceramică și modelaj alături de Nicolas Leș (înscrieri la fața locului), activități pentru copii făurite cu meșteșug de Clubul Hoppa, activități în aer liber (concurs de tras funia, de bătut cuie în buștean etc). De la ora 18, vor începe concertele live de blues, rock și hard rock.
































