În Fărcașa • Undă verde pentru noi proiecte în infrastructura școlară

0
46

Noile proiecte, aflate pe agenda de investiții a primăriei Fărcașa, au asigurată finanțarea și se află în stadiul licitațiilor publice. Investițiile se ridică la suma de aproape 30 milioane de lei.
Astfel, zilele trecute s-au demarat licitațiile publice pentru achiziția lucrărilor de execuție la două proiecte importante pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din Comuna Fărcașa: modernizare infrastructură școlară prin realizarea unui corp nou, sistematizare curte, construire teren de sport și modernizarea corpului existent la Școala profesională din Sârbi; construire creșă în satul Buzești.
Prin proiectul privind modernizarea infrastructurii școlare pentru elevii școlii profesionale, se va reabilita corpul existent al unității de învățământ, va fi construit un corp nou de clădire în suprafață desfășurată de 1.103 mp și un teren de sport modern.
De asemenea, proiectul cuprinde realizarea de ateliere moderne unde elevii să își poată desfășura orele de practică în cele mai bune condiții. Noile ateliere vor avea toate dotările necesare, de la vestiare, la echipamente de ultimă generație, astfel încât elevii să se pregătească în condiții optime.
Noua creșă din satul Buzești va avea o suprafață desfășurată de 1.244 mp, o capacitate pentru 40 de copii, în 4 grupe, și un spațiu de joacă modern, la standarde europene. Aceste proiecte nu doar că vor ridica standardul educațional în Comuna Fărcașa, dar vor contribui și la dezvoltarea armonioasă a copiilor, atât din punct de vedere intelectual, cât și fizic.
Investițiile în educație și sport sunt esențiale pentru viitorul comunității din Fărcașa, spun cei din primărie. Valoarea totală a proiectelor se ridică la suma de 28,8 milioane lei, iar finanțarea este asigurată prin Compania Națională de Investiții.
(informatii: facebook comuna farcasa maramures)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.