Pasiunea pentru chimie a elevilor, cultivată la concursul STart spre Științe

0
164

Școala Gimnazială “Dr. Victor Babeș” Baia Mare a găzduit cea de-a treia ediție a Concursului Județean “STart spre ȘTiințe”, organizat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și de Asociația profesorilor de chimie din Maramureș pentru elevii claselor a III-a și a IV-a.
„Pasiunea elevilor pentru științe, cultivată de timpuriu de părinți și cadrele didactice, nu poate decât să ne bucure și dorim să îi felicităm pe toți participanții care astăzi și-au demonstrat nu doar cunoștințele, ci și abilitățile de sinteză, de argumentare și de realizare de conexiuni între informații”, a punctat prof. Ramona Mureșan, director Școala Gimnazială Dr. Victor Babeș. Și în acest an, Asociația profesorilor de chimie din Maramureș a oferit cărțile pentru premierea câștigătorilor. În organizarea competiției s-au implicat prof. Carmen Ulici – inspector școlar pentru chimie și fizică, prof. Ioana Hochia – inspector școlar pentru învățământul primar și alternative educaționale, prof. Aneta Pop, prof. Adriana Pop și cadrele didactice de la Școala Gimnazială “Dr. Victor Babeș”, cărora le sunt adresate mulțumiri pentru că au asigurat buna organizare și supravegherea elevilor pe parcursul probei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.