Premii I pentru studenții băimăreni, la două concursuri maraton de programare pe tema Inteligenței Artificiale

0
111

O echipă formată din trei studenți băimăreni a reușit performanța să obțină un premiu I în cadrul Conferinței XGEN – HACKS, la concursul maraton de programare Hackathon-Inteligență Artificială, Secțiunea HACKS (24 de ore continuu). Bogdan Teglaș, Natanael Balogh și Miriam Romaniuc s-au clasat pe cea mai înaltă poziție a podiumului și la secțiunea „Inteligența Artificială pentru Mediu”, la cel mai mare concurs național maraton de programare – CLUJ HACKATHON.
Timp de 24 de ore, participanții din cadrul Conferinței XGEN – HACKS s-au adunat la Centrul Universitar Nord Baia Mare pentru a combate problema dezinformării, tema principală a ediției din acest an – “Fake News”. De la brainstorming intens la linii de cod scrise eficace, tinerii studenți și-au pus în practică cunoștințele și creativitatea pentru a rezolva provocarea propusă.
Participanții au fost însărcinați în cadrul concursului maraton de programare să dezvolte soluții inovatoare pentru a detecta și combate știrile false folosind o abordare Hybrid Intelligence. „În timp ce inteligența artificială poate ajuta la procesarea unor cantități mari de date, îi lipsește înțelegerea nuanțată necesară pentru a discerne ambiguitatea inerentă clasificării informațiilor ca fiind veridice sau înșelă­toare. O abordare centrată pe om, completată de inteligența artificială, este promițătoare pentru soluții noi… Provocarea de detectare a știrilor false a oferit participanților oportunitatea de a contribui la lupta împotriva dezinformării, valorificând puterea Inteligenței hibride pentru a dezvolta soluții inovatoare cu impact în lumea reală. Colaborând și gândind creativ, participanții pot contribui la modelarea unui viitor mai luminos pentru discursul digital și bunăstarea societății”, se precizează în obiectivul competiției. La concursul maraton de programare (24 de ore continuu) Hackathon-Inteligență Artificială, Secțiunea HACKS din cadrul Conferinței Internaționale de Comunicări Științifice ale Studenților – XGEN NEXT 100, ediția a VII-a, care a avut loc în perioada 20-24 mai 2024, la Centrul Universitar Nord Baia Mare, premiul I a fost obținut de echipa compusă din Bogdan Teglaș, Natanael Balogh și Miriam Romaniuc, îndrumător, conf. univ. dr. Cosmin Sabo.
Aceeași echipă formată din cei trei studenți de la informatică, anul III, au câștigat premiul I, la secțiunea „Inteligența Artificială pentru Mediu”, la cel mai mare concurs național maraton de programare – CLUJ HACKATHON, desfășurat în perioada 24 – 26 mai, la Cluj-Napoca. Evenimentul este o provocare de 36 de ore care reunește programatori, designeri, dezvoltatori și antreprenori pentru a crea startup-uri ino­vatoare folosind ChatGPT și API-ul Whisper. Hackathonul este o oportunitate unică de a colabora cu persoane care au aceleași idei, de a explora potențialul Inteligenței Artificiale și de a dezvolta soluții care pot face diferența în lume. Temele concursului au fost adevărate “provocări inovatoare care folosesc inteligența artificială pentru a îmbunătăți viețile, a îmbunătăți învățarea, a asigura incluziunea și a proteja mediul”, afirmă partenerul principal al concursului: BOSCH România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.