Deși nu a fost ușor ca proiectul să ajungă în această fază, se pare că a mai rămas doar un pas până la crearea unor condiții, normale până la urmă, pentru cetățenii comunei.
„Marcăm un moment istoric care va modela viitorul comunei Cernești prin predarea amplasamentului și începerea lucrărilor pentru obiectivul de investiții: «Înființare sistem de alimentare cu apă și sistem de canalizare a apelor uzate menajere, inclusiv stație de epurare, în Comuna Cernești». Cu toate că o astfel de investiție este mai degrabă o normalitate în secolul 21, din nefericire, locuitorii comunei noastre, din lipsă de interes, nu au putut beneficia de aceste facilități până în acest moment. Acum, prin eforturi considerabile, s-a reușit în final obținerea autorizației de construire, pentru ca acest proiect mult așteptat să poată fi demarat. O componentă foarte importantă și obligatorie o reprezintă sistemul de securitate la incendii în cadrul căruia se vor amplasa la fiecare intersecție de drum și la fiecare instituție publică hidranți pentru a interveni în cel mai scurt timp în cazul declanșării unor incendii. Prin implementarea acestui proiect, satele aparținătoare comunei noastre iau calea modernizării”, au explicat cei din administrația locală.