Din vina exclusivă a Drusal, agenții economici au rămas cu deșeurile la poartă, spun cei de la ADI Deșeuri Maramureș. Poziția lor a fost trimisă către Drusal în urma unui comunicat pe care societatea de salubrizare l-a remis presei.
ADI Deșeuri spune că Drusal a încercat astfel să se disculpe de o vină care-i aparține în totalitate: “Este inadmisibil modul în care ați emis un «comunicat» de presă prin care anunțați limitarea prestării serviciului în Zona 1 de colectare, fără a trimite acest «comunicat» și către ADIGIDM Maramureș, care este autoritatea contractantă și față de care aveți obligația contractuală să înștiințați orice măsură luată în activitatea de colectare. Bănuim care au fost intențiile acestei încercări de comunicare doar prin anumite medii de presă. Vă comunicăm că orice acțiune de limitare a prestării serviciului de colectare a deșeurilor de la populație sau de modificarea a programului de colectare se va finaliza cu plângere penală din partea ADIGIDM. Nu există nicio limitare a prestării activităților de sortare, transfer, TMB, așa cum ați indus în «comunicat», luată pentru deșeurile colectate de la populație din UAT Zona 1. Pentru aceste activități, fiecare UAT are o relație financiară directă cu operatorul activității, nu cu dumneavoastră. Deci, nu puteți limita activitatea de colectare pentru populație. SC Drusal SA are o relație financiară directă cu operatorii de pe fluxul activităților de sortare și transfer, doar pentru cantitățile de deșeuri colectate de la agenții economici cu care vă aflați direct în contract. Pentru aceștia sunteți obligați să plătiți, în termenii contractului comercial pe care-l aveți, sumele rezultate din prestarea activităților la tarifele aprobate de AGA a ADIGIDM, cu respectarea indicatorilor de performanță din fiecare contract. În baza acestor principii și a prevederilor legale privind facturarea în situația în care beneficiarii plătesc serviciul prin tarif, vi s-au întocmit facturile. Modalitatea de facturare pe fluxul deșeurilor prevăzută în Ordinul 640/ 2022 v-a fost comunicată încă din momentul delegării de către ADIGIDM Maramureș a activităților de pe fluxul deșeurilor. Faptul că dumneavoastră ați facturat și încasat de la agenții economici banii pentru toate activitățile prestate pe fluxul deșeurilor, dar nu ați plătit mai departe este o problemă contractuală, de respect și moralitate. Afectează nefericit relația pe care o aveți cu acești agenți economici care astăzi, din culpa exclusivă a dumneavoastră, stau cu gunoaiele la poartă. Legal, nimeni nu poate face plățile în locul dumneavoastră, la fel cum agenții economici nu pot plăti la altcineva în afară de dumneavoastră. Suntem îngrijorați de modul în care tratați relația contractuală directă pe care o aveți cu agenții economici. În altă ordine de idei, vă somăm să folosiți pentru colectarea de la populație toate autospecialele cuprinse în contract și care acoperă necesarul de flotă acceptată pentru respectarea programelor de colectare. Indiferent de interesele politice pe care le serviți în această campanie, vă atragem atenția să nu folosiți populația și agenții economici în jocurile electorale ale niciunui partid politic” – au explicat reprezentanții ADI Deșeuri Maramureș.