Aleşii maramureşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind modificarea organigramei și a statului de funcții la Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare. Practic, este vorba despre o suplimentare cu 39 de posturi, toate pentru personal medical.
Proiectul pentru modificarea organigramei şi a statului de funcţii a fost aprobat încă din luna aprilie în Consiliul de Administraţie al unităţii spitaliceşti. Suplimentarea cu medici, asistente medicale şi infirmiere e necesară, însă operaţiunea de recrutare a resursei umane nu este una simplă.
„Nu se pot ocupa dintr-o dată, printr-o singură operaţiune, aceste posturi. Se vor realiza în etape, în funcţie şi de resursa umană care poate fi atrasă de unitatea spitalicească. Operaţiunea nu este simplă, cum nu este simplă atragerea resursei de cadre specializate la toate spitalele din sistem”, a completat consilierul judeţean, Gheorghe Mihai Bârlea.