Procedura se face la Spitalul Județean din Baia Mare
Zeci de cupluri care întâmpină dificultăți în dorința lor de a deveni părinți au posibilitatea să se adreseze specialiștilor din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare. Aici, viitoarele mame pot beneficia de procedura numită „inseminare intrauterină”, o procedură medicală prin care lichidul seminal este transferat direct în uter, pe cale artificială. Scopul este acela de a crește șansele unui cuplu de a concepe.
Procedura se practică în Baia Mare din luna februarie a acestui an și până acum au beneficiat de ea aproximativ 20 de femei. Din păcate, deși s-a înregistrat o sarcină, aceasta nu s-a fixat. Medicul Gavrilă Timiș, șeful secției Obstetrică-Ginecologie, spune că este firesc, deoarece procentul de reușită la prima încercare este în medie de 15%, însă crește la încercarea a doua sau a treia.
„Rezultatele vin în timp. Important e să vedem partea pozitivă a lucrurilor. E un serviciu medical nou pentru spital, un serviciu pe care nu l-a avut până acum și pentru care există cerere”, explică el.
Procentul de reușită crește în timp
Medicul spune că multe paciente sunt îndrumate să încerce direct fertilizarea in vitro, care este o metodă de reproducere asistată în care spermatozoizii și ovocitele sunt puse în contact în vederea fertilizării în condiții asistate în laborator. Embrionii rezultați în urma fertilizării sunt transferați în uterul pacientei, unde se pot implanta și are loc concepția. Rata de reușită la această procedură este, conform statisticilor, puțin mai mare, respectiv 20%. „Procentul de rezultate pozitive pentru fertilizare in vitro este mai mare decât pentru inseminarea intrauterină și atunci multe cupluri aleg această variantă, cu șanse mai mari de reușită și pentru a scurta timpul în vederea obținerii unei sarcini”, mai spune el. Acesta ar putea fi un motiv pentru care nu au fost mai multe paciente, însă se așteaptă ca numărul lor să crească în viitor. De asemenea, este posibil ca acest serviciu medical să se extindă în viitor și să se realizeze proceduri de fertilizare in vitro. „Continuăm proiectul, continuăm ceea ce am început. Nu am făcut-o pentru două zile, sau pentru un an. Nici să vedem dacă merge”, spune el. Dar, explică medicul, cea mai mare problemă cu care se luptă este resursa umană.
În acest moment sunt patru medici care realizează această procedură, însă este nevoie de o întreagă echipă de oameni calificați.