„Operă pentru maramureșeni” – ediția a IV-a

0
93

Vineri, 12 iulie 2024, la ora 18.00, Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare vă invită la  o seară dedicată iubitorilor de muzică clasică.
Muzeul nostru are deosebita plăcere de a oferi publicului un eveniment cultural de excepție. Reprezentanți de marcă ai culturii muzicale românești, din cadrul Operei Naționale Române din Cluj–Napoca, Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și Școlii Populare de Arte „Tudor Jarda” din Cluj-Napoca, vor oferi un concert de muzică clasică, într-un ambient de excepție – sala „Florilor de mină” – aflată la etajul I al instituției.
Cea de-a patra ediție este o consecință a succesului celorlalte, sala expoziției permanente de la etajul Muzeului devenind, la edițiile precedente, neîncăpătoare pentru numărul mare de persoane doritoare să participe la acest spectacol.
Anca Aluaș – mezzosoprană, Adriana Țidor – soprană, Mădălin Claudiu Băban – bas-bariton și Andra Popa Vălean – pianist vor încânta publicul băimărean și maramureșean, cu un recital de arii și duete din opere și operete, producții de musical și lieduri românești și internaționale.
Întâmpinarea artiștilor și prezentarea fiecărei piese muzicale va fi transpusă publicului de Alina Mirela Andreicuț, profesor de educație muzicală, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Baia Mare.
De a lungul timpului, fără a ne abate de la direcțiile prioritare de funcționare a instituției, Muzeul nostru a organizat diferite evenimente cultural-artistice din categoria concertelor de muzică (clasică, folk sau colinde). Un atu în această privință îl reprezintă și acustica sălii, deosebit de apreciată de protagoniștii evenimentelor.
Evenimentul este organizat de Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, prin proiectul „Operă pentru maramureșeni – ediția a IV-a”.  Acest proiect este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.
Intrarea este liberă, dar datorită numărului limitat de locuri, vă invităm să vă programați la numărul de telefon 0262 227517 sau la adresa de e-mail muzmin@rdsmail.ro.
Vă așteptăm!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.