Lucrări în ritm în Vişeu de Sus alert la proiectul de 35 milioane euro

0
97

Istoria proiectului de extindere și racordare a gospodăriilor la reţeaua de gaze naturale în orașul Vișeu de Sus, în valoare de 35 de milioane de euro, își are începutul încă din anul 2017.
Atunci compania Transgaz avea în lista priorităților sale realizarea magistralei Sighetu Marmației – Borșa, proiect pe care l-a și implementat într-un timp record.
„După un periplu plin de obstacole, după înfruntarea unei birocrații greu de combătut, am ajuns la faza de execuție lucrări în cadrul proiectului nostru. Se lucrează în ritm alert, cu 3 echipe, simultan, în 3 locuri diferite ale orașului. Se va suplimenta, treptat, numărul de muncitori, astfel încât, în următorii doi ani, să acoperim toată zona aglomerată a orașului, iar cetățenii să poată beneficia de această alternativă energetică extraordinară. Asemenea investiții reușesc, în plus, să pună în mișcare întreaga economie locală. Sutele de muncitori aflați în Vișeu de Sus şi care lucrează la gaz, blocuri, creșă, bazin de înot, școli etc, ocupă locuri de cazare la pensiunile din oraș (multe dintre ele fiind pline), mănâncă la restaurant, cumpără de la magazinele locale și multe altele”, a explicat Vasile Coman, primarul din Vişeu de Sus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.