Minaur începe pregătirea cu gânduri la fel de mari

0
333

Medaliata cu bronz la finalul stagiunii 2023/2024 reîncepe de azi, 15 iulie, antrenamentele pentru un alt sezon, în care va fi angrenată în patru competiții: Liga Zimbrilor, Cupa României, Supercupa României și EHF European Cup. Obiectivul viitoarei stagiuni este același, ocuparea unei poziții pe podium și un parcurs cât mai lung în cupele europene și în Cupa României.
Desigur, primele ședințe sunt cele de reacomodare la efort și pentru efectuarea vizitei medicale, după care, treptat, elevii antrenorilor Alexandru Sabou, Ionuț Irimuș și Mihai Bușecan vor ridica ritmul pregătirilor.
Formația din Liga Zimbrilor a decis să meargă pe continuitate, a păstrat același lot de jucători, iar din această perspectivă perioada de transferuri a fost săracă, Minaur perfectând doar două transferuri. A semnat suedezul Marcus Dahlin, jucător care vine să întărească postul de inter dreapta, respectiv Sergiu Makaria, care revine la Minaur după periplul pe la alte echipe.
Programul verii însumează pentru Minaur pregătiri pe plan local până în 21 iulie, dată la care se va merge într-un stagiu în Ungaria, timp de o săptămână.
Pe 1 august se pleacă la Timișoara, unde Minaur va participa la un prim turneu de pregătire. Urmează un turneu în Baia Mare, în 9-10 august, cu participarea echipei noastre, plus CSM Bacău, CSU Suceava și Potaissa Turda. Inițial, Supercupa României fusese programată pe 16-17 august, dar a fost amânată, astfel că în aceste zile se va disputa cel puțin un joc amical. În fine, în 24-25 august va avea loc Supercupa, cu participarea echipelor Dinamo, CSM Constanța, CS Minaur și Potaissa Turda. Prima etapă de campionat este programată pe 31 august, dată la care Minaur va juca pe teren propriu cu CSM Bacău.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.