Vasile Godîncă-Herlea a fost o perioadă învățător, iar ulterior profesor de religie, după ce a absolvit Liceul Pedagogic din Sighetu Marmației. Nu s-a mulțumit cu acest statut, ci a decis să se orienteze spre un alt domeniu, unul în care să câștige mai mulți bani. A urmat Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și de aici a fost doar un pas pentru reorientarea sa profesională.
După absolvirea studiilor universitare, s-a angajat la o firmă de insolvență, în calitate de consilier juridic. Timp de 20 de ani, a trecut prin toate etapele, de la poziția de bază, la manager de caz, manager regional, acționar și apoi CEO. Schimbarea radicală a venit însă după ce s-a înscris la un MBA. Fondator al Azitis.com, Vasile Godîncă-Herlea a pus bazele unei platforme de licitații online cu ajutorul căreia orice persoană poate cumpăra, mai ușor, activele companiilor aflate în dificultate sau poate obține informații despre prețul și starea acestora. Vasile Godîncă-Herlea mai spune că nu va renunța să învețe, iar următorul domeniu de studiu la care se gândește va fi, cel mai probabil, cel al inteligenței artificiale.