Deşi consumul de droguri ia amploare
În timp ce fenomenul consumului de droguri devine tot mai îngrijorător, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş funcţionează la cotă de avarie. Instituţia a rămas cu un singur angajat, ceilalţi doi salariaţi intrând în pensie. Situaţia se perpetuează de mai bine de un an.
Comisar-şef de poliţie Flavia Sălăgean, coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș, speră ca autorităţile abilitate să intervină şi să scoată la concurs posturile vacante.
”La momentul actual, la centru sunt eu. Sperăm să se scoată posturi la concurs. Am mai avut doi colegi care între timp s-au pensionat şi nu au fost scoase la concurs posturile. Practic, un judeţ întreg este deservit de un singur om de mai bine de un om”, a punctat Flavia Sălăgean.
Instituţia se ocupă cu activităţile de informare şi conştientizare cu privire la riscurile şi efectele pe care le are consumul de substanţe interzise. În plus, centrul oferă consiliere celor care recunosc că au o problemă şi că sunt dependenţi de droguri. Totuşi, oficialii instituţiei spun că în primul semestru al acestui an au apelat mai puţine persoane la serviciile de consiliere oferite de centru.
“La noi au ajuns mai puţini beneficiari. Asta nu înseamnă că nu există consumatori de droguri. Aceste intervenţii pe care le oferim consumatorilor de substanţe interzise sunt la latitudinea consumatorilor. Nu putem obliga consumatorii să vină înspre serviciile de consiliere. Identitatea beneficiarilor centrului nostru este protejată, dar probabil că nu vin din teama de stigmatizare, sau nu vor să recunoască că au o problemă cu consumul de substanţe. În foarte multe situaţii, consumatorii de droguri consideră că deţin controlul şi că pot renunţa în orice moment la consumul de droguri. Doar că îşi dau seama în momentul când vor să facă acest pas că este extrem de complicat şi oarecum nu vor să recunoască că trebuie să facă o schimbare care nu este deloc uşoară”, a adăugat comisar-şef de poliţie, Flavia Sălăgean.
Oficialul centrului a mai arătat că unul din cei mai tineri consumatori de droguri care au apelat la serviciile de consiliere avea în jur de 14 ani. De regulă, majoritatea celor care ajung aici au în jurul vârstei de 18-19 ani. În timp ce reprezentanţii Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureş susţin că nu au statistici despre consumul de droguri, poliţiştii maramureşeni recunosc că fenomenul ia amploare. Astfel, dacă în primul semestru din 2023 fuseseră identificate 76 de cazuri de trafic de droguri, în primele şase luni ale acestui an s-a ajuns la 100. În schimb, cantităţile ridicate cu ocazia acestor constatări a fost aproximativ egală.