4 șoferi depistați cu permisele de conducere suspendate

0
47

Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației cercetează 4 cetățeni români care conduceau autovehicule, deși dreptul le-a fost suspendat cu doar câteva zile înainte.
• Joi, 1 august, polițiștii de frontieră din Vișeu de Sus au oprit pentru control două autovehicule, unul în Borșa și celălalt în Moisei. În primul autoturism, la volan s-a aflat un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, din județul Botoșani, iar cel de-al doilea era condus de un alt bărbat, de 68 de ani, din județul Cluj.
În ambele situații, în urma unor verificări în aplicația e-DAC, s-a constatat că șoferii au permisele de conducere suspendate.
• Tot joi, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară un cetățean român, în vârstă de 61 de ani, domiciliat în județul Satu Mare, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.
La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat documentele personale și actele mașinii, iar în urma verificărilor s-a constatat că dreptul de conducere al persoanei în cauză a fost suspendat în data de 27 iulie a.c.
În continuare, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.