Persoanele cu dizabilități care beneficiază de asistență la Asociația Esperando din Baia Mare au avut parte de o experiență deosebită, la o fermă pe care au vizitat-o la sfârșitul săptămânii trecute.
„Tinerii noștri iubesc animalele și ne-am gândit că le-ar face plăcere să petreacă o zi la fermă. Așa că, vineri, am plecat la o fermă de animale din județul Satu Mare, într-o excursie a cunoașterii.
Persoanele cu nevoi speciale au fost foarte entuziasmate de tot ce au văzut acolo. De animalele sălbatice, de cele domestice și interacțiunea cu acestea, de spațiul de relaxare, locul de joacă etc. Au hrănit animăluțele, le-au mângâiat și s-au relaxat vreme de câteva ore, profitând de această aventură”, au relatat organizatorii excursiei.
Studiile științifice efectuate în decursul timpului au demonstrat efectele benefice pe care le pot avea animalele de companie asupra unei persoane singure, bolnave sau a copiilor cu diverse disfuncții. Astfel, s-a constatat că animalele pot ameliora starea psihicului și nivelul de comunicare interpersonal și pot spori încrederea de sine.
Există, de asemenea, terapie asistată de câini, despre care s-a dovedit că aduce beneficii variate, ajutând persoanele de toate vârstele și cu diverse condiții, inclusiv copiii cu dizabilități, veteranii cu stres posttraumatic sau pacienții aflați în recuperare. Interacțiunea cu animalele reduce stresul, îmbunătățește starea de spirit și promovează activitatea fizică.