Cinci cluburi de robotică din Maramureș, finanțate de Consiliul Județean

0
101

Consilierii maramureșeni au aprobat în ultima ședință proiectul privind “Dezvoltarea roboticii în școlile din județul Maramureș”.
Acest acord de cooperare privește asigurarea finanțării din partea Consiliului Județean pentru patru licee din Maramureș, investiția însumând 120.000 lei, alocată celor două componente principale: participarea la competiții și achiziția dotărilor necesare participării la concursuri. În cadrul acestui parteneriat vor fi finanțate patru licee și cinci cluburi de robotică din Maramureș: Colegiul Național “Dragoș Vodă” Sighetu Marmației, clubul Tech-X; Colegiul Tehnic “George Barițiu” Baia Mare, clubul Exoros; Colegiul Național “Gheorghe Șincai” Baia Mare, cluburile Omega Core și Clever Core; Colegiul Național “Vasile Lucaciu” Baia Mare, clubul Robocorns. Cluburile de robotică din cadrul școlilor din Maramureș au reușit, la nivelul județean, să își încurajeze elevii pentru a-și dezvolta abilitățile în acest domeniu, organizându-se voluntar și participând la concursuri de prestigiu la nivel interregional, național și internațional unde au reușit să obțină rezultate deosebite, a punctat șeful administrației maramureșene, Ionel Bogdan.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.