CSM Iaşi – CS Minaur Baia Mare 28-40 (13-21)
Victorie confortabilă pentru fetele de la CS Minaur în etapa secundă a Ligii Florilor. Elevele antrenate de Andrei Popescu au învins fără emoţii în fieful nou promovatei CSM Iaşi, 28-40 (13-21), şi au urcat pe locul doi în ierarhia la zi a eşalonului de elită.
Meciul de duminică seara a fost în totalitate la discreţia maramureşencelor, care s-au desprins pe tabelă încă din start – 1-4 (5), 2-6 (6). Minaur etalează un handbal de calitate şi pe acest fond diferenţa tot creşte şi la jumătatea întâlnirii oaspetele deţin un avans de opt lungimi – 13-21.
Se joacă cu aceeaşi ambiţie şi determinare şi în partea a doua, fapt reliefat şi pe tabelă – 15-26 (35), însă diferenţa reprizei se consemnează în minutul 43 – 18-34. Consecvenţa echipei noastre se păstrează şi în ultima parte a confruntării şi Minaur câştigă cu 28-40, scor care o propulsează pe locul secund, la egalitate de puncte cu alte trei competitoare.
• Sala Polivalentă “Dan Constantin Irimiciuc” din Iași. Spectatori, aproximativ 450. • Arbitri: Marian Adrian Drăghici – Ionuț Victor Drăguț (Adjud). Observator FRH: Osman Yuksel (Constanța). Aruncări de la 7 m: 4-5 (transformate: 3-5; a ratat: Fonseca). Minute de eliminare: 6-16 (în minutul 57, Tatar a fost descalificată).
• CSM Iași: Behfar (o intervenție), Babovic Vujovic (6 intervenții) – Florea 1, Olaru, Franusic 4, De Souza 1, Mitrache 2 (1 din 7 m), Orșivschi 1, Șerban, Harang Jo 4, Trică, Coman 1, Fonseca 5 (2 din 7m), Severin 8, T. Prycop 1, Milojevic. Antrenor: Daniel Gheorghe.
• CS Minaur Baia Mare: Dumanska (5 intervenții, a apărat şi un 7 m), Mihiș (4 intervenții) – Quintino Ribeiro 9 (2 din 7 m), Spugnini Santome 7 (1 din 7 m), Lundback 6 (1 din 7 m), Gomes da Costa 3, Pavlovic 3, Galinska 3, Cazanga 3, Ianăși 2, Romaniuc 2, Woller 1, L. Popescu 1 (din 7 m), Vukajlovic, Terciu, Tatar. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu.
Rezultate etapa 2: CSM Slatina – CSM Bucureşti 24-33; Gloria Bistriţa-Năsăud – SCM Gloria Buzău 31-29; CSM Târgu Jiu – Rapid Bucureşti 23-27; Măgura Cisnădie – SCM Universitatea Craiova 27-26; CSM Corona Braşov – SCM Râmnicu Vâlcea 30-28; HC Zalău – HC Dunărea Brăila 25-40; CSM Iaşi – CS Minaur Baia Mare 28-40.
Etapa 3: • Miercuri, 11 septembrie: CSM Bucureşti – Măgura Cisnădie (ora 15, Pro Arena); Rapid Bucureşti – Gloria Bistriţa-Năsăud (ora 17.30, Pro Arena). • Duminică, 15 septembrie: SCM Gloria Buzău – HC Zalău; CS Minaur Baia Mare – CSM Slatina; SCM Universitatea Craiova – CSM Târgu Jiu (ora 16); SCM Râmnicu Vâlcea – CSM Iaşi (ora 17). • Luni, 16 septembrie: HC Dunărea Brăila – CSM Corona Braşov (ora 17.30, Pro Arena).