Nici nu ar trebui să ne așteptăm la școli în șantier, cu buda-n curte sau fără apă, în 2024, la peste 30 de ani de când în fiecare vară, cu bani locali sau județeni sau guvernamentali, s-a tot lucrat la școli. Mai ales că un partid de la putere aclama la alegeri „fără școli cu buda-n curte” sau altul care a dat finanțări europene pentru mobilier și dotări IT tuturor școlilor din România. Și totuși…vom avea școli nepregătite și în șantier, la începerea anului școlar.
Ar fi foarte simplu să le enumerăm, pozăm, arătăm cu degetul. Numai că de această dată, nu mai e vina primarilor, a județului sau a directorilor de școli. Banii PNRR, CNI, Saligny, AFM vin cu țârâita, iar firmele executante, în ciuda declarării inițiale a întregului sprijin pentru începerea anului școlar cum se cuvine, nu mai lucrează „din banii lor” de mult. Așa se face că vom avea școli în șantier.
La fel, școli fără apă, din cauza secetei și a lipsei apei în toată comuna. Nu vorbim aici de avize și autorizații. Ci de lucruri palpabile. Sigur, sunt nuanțe, categorii. Vom avea școli pregătite, evident, în Maramureș. Una nouă perfectă la Sarasău, de exemplu. Vom avea de asemenea școli în care lucrările nu s-au finalizat sau sunt chiar întrerupte, în lipsa fondurilor. Dar mai avem categorii. Avem școli fără elevi, care se reabilitează, în defavoarea altora cu copii. Pe acestea le vom arăta cu degetul. La ce secetă de bani e, principiul „o facem că sunt bani și apoi vedem ce facem cu ea” e incorect. Cu un drum, amintim comasări nefăcute la presiunea părinților sau a votului… cum e cazul liceelor din Târgu Lăpuș, la cel nou e spațiu și sunt condiții pentru toți.
Dar sunt și părinți influenți și ambiții. Sau sunt școlile minorității rome, care cresc, nu se mai opresc. Amintim cea din Finteuș, care e aproape gata, etajată, la ce număr de copii au (cât toate celelalte sate ale comunei la un loc). La Ponorâta școala e cum o știți, extinsă și tot nu ar ajunge…dacă ar merge copiii la ore. Pe Calea Mireșului era mașină de vidanjare ce pregătea școala. La doi pași, era coadă la o fântână, romii de la case nu aveau apă deloc. Deci nici școala.
În listă se adaugă școlile părăsite. Zeci. Câte una-două/ comună. Unele sunt conservate, altele se prăbușesc. Peste tot în Maramureș. Singura comună care a îndrăznit să le dărâme a fost Băiuț, cu școlile irecuperabile de la Strâmbu și din Poiana Botizii. În rest, stau. Pe un inventar, undeva. Partea bună e că sunt locuri îndepărtate unde copiii fac școală, indiferent de condiții. Dovadă stau școli de cătune de la Repedea sau Poienile de sub Munte. Promitem și revenim cu imagini de la școli noi închise, de la altele în șantier, de la cele ce încă așteaptă mobilierul cel nou promis de Guvern. Și sisteme IT. Nu cele din pandemie. Altele. Zilele trecute, într-un sat aparținător de orășel, se aducea cu o mașină mobilier vechi de la oraș la sat… Tot e ceva.
