Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Maramureș a demarat controlul tematic planificat pentru verificarea stadiului de realizare a măsurilor privind gestionarea deșeurilor municipale, conform PNGD, și a stării de salubritate a localităților.
Vor fi verificate toate UAT –urile din județ, inclusiv Consiliul Județean și ADI – deșeuri precum și operatorii de salubritate.
Suplimentar, pe lângă verificarea respectării prevederilor legale privind regimul deșeurilor și cele privind fondul pentru mediu vor fi verificate și respectarea prevederilor legale privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților, cele privind desfășurarea activităților de picnic și prevederile legale privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Controlul se va finaliza la 15.12.2024