Azi, 14 septembrie, de Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Mănăstirea Săpânța–Noul Peri, Protopopiatul Sighet, județul Maramureș, cu ocazia hramului așezământului monahal.
Mâine, 15 septembrie (Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci), Preasfințitul Timotei Sătmăreanul va târnosi biserica Schitului „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Săliștea de Sus, Protopopiatul Vișeu, după care va săvârși Sfânta Liturghie.