Artista plastică, Postumia Rus, profesor la disciplina Arte Plastice în cadrul Centrului Județean Pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, la Școala Populară de Artă Baia Mare îşi expune lucrările alături de cei mai talentaţi 50 de artişti dintr-o selecţie naţională.
Expoziţia „Catalizator de începuturi” este deschisă începând de azi, 14 septembrie, la ARCUB – Hanul Gabroveni din Bucureşti. Publicul poate să voteze lucrarea preferată pe www.credinromania.ro/arta.
Proiectul reprezintă o rampă de lansare pentru tinerii artiști, oferindu-le șansa de a-și evidenția creațiile într-o expoziție de prestigiu. După votul juriului și al publicului, cei mai talentați artiști vor câștiga burse consistente, cu o valoare totală de 12.000 euro. Juriul este format din experți recunoscuți în domeniu: Roxana Dragu, Petru Lucaci, Maria Pașc, Suzana Vasilescu și Mihai Zgondoiu. Cei 50 de artiști, sub 35 de ani, sunt studenți sau absolvenți ai unor facultăți de artă sau arhitectură. Au fost selectați în urma unui concurs național, cu peste 300 de aplicanți.
Lucrările din sfera artelor vizuale includ fotografii, picturi, sculpturi, instalații, video, grafică, desen și formate digitale. Băimăreanca Postumia Rus vine în cadrul expoziţiei cu „Monologue” unde „personajul este surprins potrivindu-și părul în spatele urechii, un tic gestual care intervine într-un moment de intimitate, unde ideile sunt rostite liber, fără constrângeri. Tehnica (creion pe hârtie) și dimensiunile reduse ale lucrării sunt specifice demersului artistic personal”.
Postumia Rus este membru în Uniunea Artiștilor Plastici din România, filiala Baia Mare, începând cu anul 2019. În timpul studiilor universitare, Postumia a accesat burse Erasmus+, care i-au oferit posibilitatea de a studia în Angouleme, Franța și în Wroclaw, Polonia. Din 2020 până în prezent, Postumia a organizat și curatoriat expoziții de artă prezentând linogravuri monocrome și policrome realizate de cursanții ei, iar martie 2024 marchează a V-a ediție a expoziției cu titlul „Printmania” care se transformă într-un eveniment artistic de nivel național.