Băimărenii vor plăti taxă pentru folosirea toaletelor publice din oraș. Asta au decis aleșii locali în ultima ședință de consiliu local, unde s-a decis ca taxa să fie de trei lei.
Nu este clar când va începe să se perceapă această taxă., fiind mai mulți pași de urmat până acolo. Este necesar să se stabilească forma în care se va achita această taxă, respectiv implementarea unor dispozitive pentru efectuarea plății.
„Peste tot în lume, nu doar în Baia Mare, astfel de servicii se plătesc”, a declarat primarul ales, Doru Dăncuș.
Potrivit acestuia, cele 18 toalete funcționale din Baia Mare sunt închiriate. Primăria intenționează să le cumpere în viitor, pentru a le putea gestiona fără să mai plătească chirie. „Am făcut o ofertă societății care administrează cele 18 toalete. Suma propusa este de 35.000 de euro, în condițiile în care, la o cercetare de piață, o toaletă ca și aceasta este la 50.000 de euro. Nu suntem de acord cu această sumă și va trebui să mergem pe negociere”, a afirmat Doru Dăncuș, menționând că este posibil ca acestea să fie achiziționate pe rând. „Facem demersurile pentru a introduce în bugetul pe anul viitor undeva la 635.000 de euro, să le cumpărăm pe toate. Chiar dacă e o măsură nepopulară, e necesară. Este un serviciu care trebuie să fie plătit de populație”, a mai spus Dăncuș.
„Nu o să le putem cumpăra pe toate, dar o să începem, cu 5, cu 6, o să vedem ce resurse putem aloca în bugetul pentru 2025 și va trebui să ieșim din această logică a serviciului de închiriere pentru astfel de facilități”, a mai precizat el.
Achiziționarea unui dispozitiv pentru încasarea banilor costă în jur de 3.700 de lei, pentru fiecare toaletă în parte.
„Cuantumul acestei taxe speciale va fi stabilit anual, prin Hotărârea privind aprobarea impozitelor și taxelor iar veniturile realizate vor fi utilizate integral pentru acoperirea cheltuielilor de închiriere/achiziționare, întreţinere şi funcţionare, materiale şi servicii necesare desfăşurării activităţii”, se arată în proiectul de hotărâre.
































Așa este , o să vedem mulți macaci și babuini cu dosu roșu pe malul Săsarului…
Bine bine și va fi curățată? Că unele arata in interior de parca s-au kkt 8 oameni simultan în ea și nu s-a curățat nimic….nu am nimic împotriva sa plătesc dar sa fie curate.
Dragule , buda cu taxa e de pe vremea romanilor a căror impa-
rât a pus-o și a zis celebra vorba : BANII NU AU MIROS”.
Dracu sa va duca! Acum se vor inmultii cei care vor face KK adica CACA pe malul sasarului! Aviz indragostitilor care vor calca si vor mirosi talpile pantofilor si buchetul de flori oferit iubitellor! Mai, ai dracului a ti ajuns! Unde se vor caca taximetristii, dar aurolacii?!
50 de mii de euro o budă din plastic ? Să fim serioși ! Iar s-au întâlnit proștii cu hoții ?
Nu e de plastic ! E cu autocurățire , uși cu închidere ,deschidere automate etc !