Demersuri pentru transferul de proprietate între două unități de învățământ din Sighet

0
31

În Sighetu Marmației s-au purtat, zilele trecute, discuții între inspectorul școlar general, prof. Mihai Pop, primarul Municipiului Sighetu Marmației, Vasile Moldovan, și directorul Clubului Sportiv Școlar Sighet, Emil Kostelnic, cu privire la etapele care trebuie parcurse în vederea transferului de proprietate între Liceul Pedagogic „Taras Sevcenko” și Clubul Sportiv Școlar.
„Cu toții am agreat ideea preluării unui spațiu în care, pentru început, să funcționeze partea administrativă a clubului”, a declarat prof. Mihai Pop.
Ulterior, inspectorul școlar general s-a deplasat la Liceul Pedagogic „Taras Sevcenko”, pentru a stabili, împreună cu directorul Semeniuc Lucreția, câteva direcții de acțiune în vederea creșterii frecvenței la ore a elevilor de liceu.
“M-am bucurat să văd prezența foarte bună la școală a elevilor proveniți din zona de conflict din Ucraina, care studiază aici. Am fost încântat să văd investițiile făcute la grupurile sanitare de la Școala Gimnazială „George Coșbuc” Sighetu Marmației. Acestea au fost reabilitate integral, având la bază un concept nou, antibullying. De asemenea, am fost încântat de condițiile de studiu oferite copiilor din Vadu Izei. Am văzut aici o școală cu spații generoase reabilitate în totalitate și cu grupuri sanitare construite pe același concept antibullying. Mă bucură preocuparea constantă a colegilor mei pentru starea de bine a copiilor pe care îi educăm și implicarea continuă de care dau dovadă”, a concluzionat inspectorul școlar general.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.