Se caută 15 voluntari pentru 60 de copii din sistemul de protecție
„Ajungem MARI” este cel mai mare program educațional din România dedicat copiilor din sistemul de protecție, ce are în grijă peste 3.000 de copii și tineri. Pentru ca aceștia să primească în continuare sprijinul necesar este nevoie de 1.000 de voluntari care să își asume rolul de mentor și prieten.
În Maramureș sunt 60 de copii din sistemul de protecție înscriși în programul „Ajungem MARI”, iar necesarul de voluntari este de 15. Deși campania de recrutare a început încă din primele zile ale lunii august, până acum doar 5 persoane au răspuns apelului.
„Mai avem nevoie de oameni din Maramureș care să se înscrie până la finalul lunii septembrie pentru a asigura sprijinul necesar acestor copii și tineri vulnerabili. Nu trebuie să ai experiență pedagogică sau cine știe câte diplome. Trebuie doar să ai inima deschisă și să mergi constant la copii. Îi poți ajuta la teme, îi poți pregăti pentru examene la materiile care ți-au plăcut în școală, poți face ateliere creative și educaționale. Pe scurt, poți să fii omul lor de sprijin” – spune Vivianda Nicolae, vicepreședinte Ajungem MARI.
Implicarea voluntarilor este vitală pentru dezvoltarea sănătoasă și echilibrată a copiilor vulnerabili. Ei oferă mai mult decât sprijin educațional – sunt prieteni, mentori și surse de inspirație. De la ajutorul la teme, până la organizarea de ateliere de dezvoltare personală, excursii și consiliere vocațională, voluntarii Ajungem MARI joacă un rol important în viața copiilor.
Cum te poți alătura
Cei care doresc să se alăture programului trebuie să aibă vârsta minimă de 16 ani. Pot fi elevi sau studenți care împărtășesc aceeași dorință de a ajuta copiii vulnerabili. Cei selectați vor trece printr-un proces inițial de pregătire necesar pentru toți cei care ajung să lucreze cu copiii din sistemul de protecție.
Modulul de voluntariat începe pe 15 noiembrie 2024 și se încheie pe 30 iunie 2025, cu posibilitatea de prelungire. Procesul de recrutare este deschis până la 30 septembrie, iar cei interesați pot aplica pe site-ul www. ajungemmari.ro.
































