Tot mai mult gunoi „dosit” prin Maramureș. Explicații?

1
427

Părea clar și firesc: toată lumea plătește salubrizare, are container la bloc sau pubele la casă, date de primării. Gunoiul se selectează, se adună, se cară în alt județ. Cu costuri mult mai mari, dar… atât putem. Și totuși, dacă vine gunoiera săptămânal și-ți ia gunoiul, de ce e plin Maramureșul de gunoaie?

Recenta amendă primită de orașul Ulmeni este reprezentativă, oarecum. Autoritățile nu au decât vina de a avea două comunități de romi, la Chelința și Țicău, unde gunoiul e la drum județean sau aruncat pe malul râului Someș. Nu se petrece nici în Mânău, nici în Tohat și nici în Ulmeni.
La fel e și cazul orașului Târgu Lăpuș, unde oameni fără urmă de respect pentru eforturile de colectare-selectare aruncă gunoiul în păduri, în locuri dintre localități, parcă în batjocură. Totuși…cine aruncă? Cu minoritățile am lămurit, încă nu au educația civică necesară, vezi cazul Ponorâta, unde iar se face depozit la margine de cătun, unde se ard containerele într-o veselie. O altă bănuială a celor din branșă, care evită totuși să o spună public, se referă la micile afaceri care au fost forțate să plătească metri cubi de containere, excesiv, de către autoritățile locale. S-au opus și acum aruncă gunoiul… pe drum, ici-colo. Îl pierd, cum ar veni. Se întâmplă la fel cu molozul și materialele de construcții, pentru care ar trebui plătit, separat de cât plăteai oricum. Apropo, unde e platforma de depozitare moloz de la Două Veverițe / Arieșu de Pădure? A ars?
Așa se face că avem prin tot Maramureșul depozite secrete de gunoi. Încă nu am revenit la faza în care primăriile falite ascund și îngroapă gunoiul, cum s-a găsit odinioară în Recea, pe malul Lăpușului spre Bozânta, în Lăpuș, acum 2 mandate, pe mal de râu, în Băiuț, în aeraj de mină, în Suciu ori la Coroieni deasupra carierei. Da’ mai știi că pe fondul crizei financiare evidente nu reîncepe abuzul? Una din destinațiile preferate, absolut de neînțeles, reprezintă malurile de râuri. Da’ de le duce apa? În păduri, iar. Da’ de le papă ursul? Dar în fostele mine? Avem gunoaie duse la margine de județ, cum e la Țicău, la limită. Avem gunoaie duse departe în pădure, absolut nefiresc, cum ar fi în Poiana Brazilor, pe malul pârâului care va alimenta acumularea Runcu! Avem gunoi și între Arieșu de Pădure și Coltău. Avem pe mal de râu, în Răzoare, dar avem și în rezervații naturale, cum ar fi la Peteritea. Lista e lungă, interminabilă. Doar că nu înțelegem, dincolo de nesimțire, ne scapă miza economică, substratul.

 

1 COMENTARIU

  1. substratul e rautatea si ura pentru tot si toate. pentru noi insine, pentru alti oameni pentru natura. comportamente din astea subumane nu se vor intelege niciodata.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.