Legumicultorii maramureşenii au avut an bun!

0
184

Unul dintre marii legumicultori ai Maramureşului, Gheorghe Tinc, viceprimar al comunei Mireşu Mare, ne dă ”ora exactă” în privinţa anului ce a trecut, pentru legumicultori. Au avut provocări mari, dar pe ansamblu, un an bun!
”Chiar am avut un an bun, în ce privește preţurile. Deşi nu întotdeauna preţul mare ajută. Înfiinţarea culturilor de vară s-a făcut în condiţii de călduri tropicale. Am udat constant, de acolo vine preţul mare la varză, de exemplu. Desfacerea e tot ca înainte, în pieţele en gros. Dar au început să ne caute din ţară, nu ştiu de ce nu iau din zona lor, or fi avut probleme cu seceta. Vin şi cumpără masiv din Mureş, Bistriţa, Cluj. Altfel, am avut an bun, atât la preţuri cât şi la producţie. Eu observ că şi culturile mari, grâu, porumb, vor fi, chiar dacă undeva la 75% din cea a anului trecut. În ciuda condiţiilor ciudate. Am avut primăvara ploioasă, plantele au apucat să facă bob, abia apoi a venit seceta. N-am udat în câmp, de aveam irigaţii am fi avut culturi de nu aveam unde duce atâta…. De-ar fi terenurile comasate, am putea iriga din râu, prin brazdă, prin cădere, mult mai avantajos. N-am avea ce face cu atâta producţie, vă spun” – ne spune Gheorghe Tinc.
Desigur, provocările au rămas, atât în ce priveşte marfa ce vine din Ungaria şi Polonia, cât şi preţurile uneori mult prea mari, ce descurajează clienţii. Care se îndreaptă spre supermarketuri…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.