Primăria Baia Mare a anunţat că a semnat contractul de execuție a lucrărilor, în valoare de 69,7 milioane de lei, pentru extinderea rețelelor de apă, în alte 6 localități din Maramureș.
„Îi felicit pe toți cei care au crezut și muncit pentru a aduce la realitate proiectul cu cel mai mare contract de finanțare semnat din istoria județului nostru: 2,3 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de apă și canalizare din 29 de localități din Maramureș, printre care și Baia Mare. În calitate de președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Maramureș, mi-a revenit onoarea să semnez zilele trecute un nou contract de proiectare și execuție din cadrul acestui proiect. Este vorba despre extinderea rețelei de apă din Baia Mare, Satulung, Șomcuta Mare, Mireșu Mare, Ulmeni și Remetea Chioarului, lucrări ale căror valoare se ridică la 69,7 milioane de lei”, a spus Doru Dăncuş, edilul Băii Mari. Unul dintre elementele centrale ale proiectului este construcția unei conducte de transport de apă, cu o lungime de peste 66 de kilometri, care va asigura aprovizionarea cu apă potabilă pentru mai multe comunități. De asemenea, vor fi construite rezervoare, respectiv stații de pompare și de clorinare în mai multe zone ale acestor localități. Termenul de execuție este de 33 de luni, iar lucrările vor beneficia de o garanție de 60 de luni.