Potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică, în Maramureș, în primele 6 luni din 2024, s-au raportat 170 de avorturi la cerere.
Numărul este semnificativ mai mare, în condițiile în care în aceeași perioadă din anul 2023 s-au înregistrat doar 48 de avorturi la cerere.
În același timp, numărul gravidelor este în scădere. În semestrul I din 2024, au fost 1.123 gravide nou intrate în evidență, față de 1.175 în perioada similară a anului trecut. Din păcate, în județul nostru s-au înregistrat 394 de întreruperi de sarcină, în primele 6 luni din 2024, față de 262 în semestrul I din 2023.
Trebuie menționat că, în Maramureș, nu s-a raportat niciun avort provocat și s-au raportat 227 de avorturi incomplete.