Primăria Baia Mare a început procedura de achiziție pentru serviciul de deszăpezire încă din luna mai. Procedura se află însă în desfășurare și acum. Asta din cauză că autoritatea locală se confruntă cu „hățișul administrativ al unor proceduri gândite pe genunchi”.
Cu toate acestea, licitația publică se află în faza finală de evaluare și până spre finalul acestei luni sunt speranțe că vom avea și un contract semnat, crede autoritatea locală.
“Este o procedură greoaie, dar care ne va aduce cea mai ieftină iarnă în privința costurilor serviciilor de deszăpezire”, au mai explicat oficialii primăriei.
Între timp s-au făcut demersurile pentru asigurarea serviciilor temporare de deszăpezire în Baia Mare. Asta până când vom avea contractul finalizat.