Noua Sală a Sporturilor din Sârbi a fost gazdă bună pentru cei peste 100 de sportivi și oficiali prezenți la startul întrecerilor celei de-a II-a ediții a competiției „Cupa Toamnei” la Karate Shotokan.
Evenimentul a fost impecabil organizat, în parteneriat, de Primăria comunei Fărcașa și Clubul Sportiv „Condorul” Baia Mare (președinte-sensei Viorel Duță) întrunind aprecieri unanime din partea sportivilor, oficialilor, părinților sau simplilor spectatori.
Au fost prezenți sportivi din 4 județe ale țării: CS Condor Baia Mare împreună cu Secția Fărcașa, Umbra Baia Sprie – județul Maramures; CS Dani-San, Zalău și Omega Șimleu Silvaniei – jud. Sălaj; ACS Lotus Karate, Marghita – județul Bihor, CS Tigrul Auriu, Borlești – județul Satu Mare; și, în premieră, o echipă din străinătate – DEAC Shotokan Karate Szakosztály Utánpótlás din Debrecen – Ungaria.
Competiția s-a bucurat de prezența primarului comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, care a ținut un scurt discurs de bun venit adresat oaspeților.
Sensei Viorel Duță i-a oferit primarului Ioan Stegeran în semn de apreciere și mulțumire o plachetă, iar oficialilor și arbitrilor prezenți câte un mic trofeu.
Sportivii clasați pe primele 3 locuri au primit diplome, medalii și trofee. (sursa: comuna Farcasa Maramures facebook)