Cronica de carte
Avem în faţă cea de-a doua apariţie publicistică a Sofiei Pavel, iar dacă numele nu vi-i cunoscut, e pentru că este evident un pseudonim. Al unei persoane care şi-a dedidat întreaga viaţă Învăţământului şi Protecţiei Sociale. Dar, vorba dânsei, a Doinei Nistor, încă aşteaptă să i se întoarcă Binele făcut, aşa ca-n ziceri şi snoave.
„Şotron” este un volum de eseuri oarecum diferit de cartea anterioară, „Mai ia şi tu un fasconal!” Păstrează ironia fină, analiza asupra unei societăţi bolnave… ştiţi bine că aşa e. Atunci, era o poveste, avea un fir autobiografic. Acum, autoarea punctează în nuvele scurte, ţintite, alte şi alte tare ale societăţii noastre defecte. Relaţii interumane, poveşti din viaţă, chiar poveşti cu animale. Momente ce rămân în creier ca şocuri. Ba chiar şi mutaţiile din mintea elevilor de rit nou, cei cărora educaţia şi cultura li se par inutile, par a căuta mai mult lecţiile „şcolii vieţii”. Inclusiv „poveşti din Pandemie”, un subiect de care scriitorii şi societatea fug ca de râie, se prefac că uită. Ea nu uită a interpreta în stil propriu inclusiv basmul. „Scufiţa Roşie şi Lupii” are o altă sonoritate, transpusă în viaţă, în cotidian. La fel, bârfa din faţa blocului e demontată, despicată, interpretată şi chiar analizată, de ce ar scăpa ochiului atent şi peniţei tocmai Bârfa? Sau Moş Crăciun?
Avem în faţă un joc de Şotron al minţii. Unii oameni se mulţumesc, în toamna vieţii, să închidă ochii şi să retrăiască momente. Bune, rele. Importante, neimportante, dar întotdeauna memorabile, rămase undeva în creier ori pe retină. Sofia Pavel a ales să le pună pe hârtie, să le analizeze, să le interpreteze ironic, dulce-amărui. Şi bine a făcut!
