În cadrul Adunării Eparhiale a Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului au fost prezentate investițiile efectuate în anul 2024, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”.
Astfel, au fost efectuate următoarele lucrări: montare/demontare schelă și eșafodajele necesare pentru tencuieli interioare și pictură, de la cota +24 metri până + 45 metri. În această zonă au fost finalizate tencuielile interioare și s-a executat pictura în tehnica frescă, în suprafață de 820 mp. S-au mai realizat finisaje interioare, precum și tencuirea integrală a interiorului Catedralei. A fost acoperită cu cupru zona stelară, pe cele 4 arce mari a fost demontat eșafodajul folosit la lucrările de finisaje. S-au executat lucrări de termoizolație, a fost confecționată și montată astereala (2.150 mp) și cuvele necesare (8 bucăți) pentru colectarea apelor pluviale; zidărie pe placa de la cota +19,20 metri până la cota +22,25 metri, zona pronaos și fațada principală; finalizare turnulețe din jurul cupolei și acoperirea lor cu tablă de cupru (80 mp); hidroizolare cu membrană bituminoasă a cupolei de pe Altar și termoizolație. Au fost finalizate și instalațiile pentru apele pluviale, instalațiile electrice și cele de securitate la incendiu, a fost montată o cruce monumentală din piatră, sculptată pe frontonul catedralei și au fost achiziționate materialele necesare pentru lucrările de la Catedrală.