Înainte de începerea Postului Mare sau „al Păresimilor”, Biserica a rânduit o perioadă de trecere numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului.
În această perioadă nu se mai consumă carne, iar în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește. Săptămâna albă are, de asemenea, și un sens profund pedagogic. Albul acestor alimente simbolizează haina luminoasă a postului pe care urmează să-l începem.
Această perioadă îl întărește din punct de vedere duhovnicesc, pe credincios, pentru zilele de post care urmează, fie prin cântările de la strană, fie prin ansamblul rânduielilor liturgice specifice acestei săptămâni.
Din ziua de miercuri a săptămânii albe și până în miercurea Săptămânii Mari se rostește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul – „Doamne și Stăpânul vieții mele”, însoțită de metanii – o altă formă de familiarizare cu nevoința pe care o vom săvârși de-a lungul întregului post.
Săptămâna albă ne mai amintește și de viețuirea primilor oameni în Rai, unde ei nu consumau carne. Consumul cărnii începe în neamul omenesc abia după momentul căderii în păcat. O altă particularitate a acestei perioade este și faptul că, în zilele de miercuri și vineri, nu se săvârșește Sfânta Liturghie, fiind zile aliturgice.
