Marți, 22 aprilie 2025, a treia zi de Sfintele Paști, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea Habra de la Groși – Baia Mare, cu ocazia hramului sfântului locaș de închinare, în fruntea unui mare sobor de preoți și diaconi, stareță Maica Stavroforă Iustiniana Calini.
„Mănăstirea Habra sau Habru, cum a fost menționată în istorie la 1600, pe vremea voievodului întregitor de țară Mihai Viteazu mănăstirea exista și a sprijinit unirea lui Mihai Viteazu prin trăitorii care au viețuit aici și starețul care era episcop și se numea Efrem, a spus Preasfințitul Părinte Episcop Iustin. Este o mănăstire care a reînviat după 1990. Ctitorul ei a fost părintele Ioan Coltan, preotul din localitate, care a cerut în Înaltpreasfințitului Justinian și a primit binecuvântarea să reînvie această mănăstire istorică. Piatra de temelie s-a pus în 1996, la începutul arhieriei noastre. Am pus piatra de temelie și s-a construit o biserică chivot, o biserică bijuterie, care este pregătită de sfințire. La anul, când vor fi 30 de ani de la întemeierea mănăstirii și de la punerea pietrei de temelie, vom sfinți această biserică, fiind un soroc, un popas duhovnicesc. Hramul a fost acordat de către Înaltpreasfințitul Justinian, în mod inspirat și înțelept, și anume Învierea Domnului, vorbind astfel despre reînvierea așezământului monahal important, și tot dânsul a statornicit să se țină sărbătoarea ramului a treia zi de Paști. Este simbolică această sărbătoare și acest ram, deoarece pericopa evanghelică din a treia zi de Paști ne relatează pe larg călătoria lui Luca și Cleopa spre Emaus, ca să vadă, ca să își împlinească oarecum trăirea și să-și potolească frica și îngrijorarea. Călătoria spre Emaus a fost o călătorie spre Hristos, iar călătoria în istoria acestei mănăstiri și hramul ei, care se ține, iată, în plină primăvara, în grădină, seamănă oarecum cu ceea ce au trăit Luca și Cleopa, descoperindu-l pe Hristos, înviat din morți în cele din urmă la frângerea pâinii. Măicuțele au venit în 98 au început viața monahală și au dus construirea, zidirea mănăstirii până la acest nivel. S-a ctitorit un ansamblu monahal, o casă brâncovenească, Maica Starețe Iustiniana împreună cu Maica economă Serafima au lucrat foarte mult și, iată, avem un așezământ monahal de mare importanță, fiind în vecinătatea Băii Mari, mult iubit de atât de locuitorii din Groși, cât și de băimăreni, fiind la doar șapte kilometri de municipiul Baia Mare. Dăm slavă Lui Dumnezeu pentru frumusețea zilei de astăzi, apreciem și prețuim mult munca de osteneală a măicuțelor și Îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să participăm la evenimentul Sfințirii de la anul. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.”
Soborul slujitor a fost alcătuit din Arhim. Dr. Casian Filip, vicar administrativ, Protos. Teofan Petruț, de la Mănăstirea Rohița, Pr. Ionuț Todorca, consilier eparhial cultural, Pr. Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Pr. Adrian Morar, inspector social filantropic, Pr. Ioan Ilieș, slujitor al mănăstirii, Pr. Bogdan Ciocotișan din Dumbrăvița, președintele Asociației tinerilor din Protopopiat, Pr. Vasile Adrian Marc din Chechiș, Pr. Ovidiu Spătar din Groși, Pr. Mihai Sălăjan Pricop din Satu Nou de Jos, Pr. Călin Țura din Ocoliș, Pr. Vasile Viorel Tarța din Rus, Pr. Valeriu Latiș din Cărbunar, Pr. Viorel Spătar, misionar, Arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial economic, Arhid. Vlad Verdeș, inspector eparhial pentru catehizare, Arhid. Lucian Burnar, secretar eparhial, Arhid. Dr. Nifon Motogna, consilier eparhial pentru administrarea Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, Arhid. Vasile Pop, consilier eparhial pentru protocol.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Psaltic „Theologos” al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dirijat de Florian Vois, iar la priceasnă a cântat solista Gabriela Ardusătan, fiică a satului, de la Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” din Baia Mare.
La Sfânta Liturghie au asistat primarul Florin Bolte, fostul deputat Nicolae Bud, taragotistul Dumitru Dobrican, fiu al satului, personalități din administrație și artiști renumiți.
Cuvântul de învățătură
Un cuprinzător cuvânt de învățătură a rostit Preasfințitul Părinte Episcop Iustin despre Învierea Domnului, despre sărbătoarea zilei, pornind de la pericopa evanghelică a sărbătorii, și învățăturile pe care trebuie să le desprindem din acestea. O adevărată lecție de cateheză.
Andrei Fărcaș, redactor la revista „Graiul Bisericii Noastre”