în Baia Mare – cel mai mare festival internaţional de Zumba

0
1085

Municipiul Baia Mare a intrat pe harta internaţională cu cel mai mare festival de Zumba din România. Manifestarea a adus la un loc sute de iubitori de mişcare într-un mediu organizat.
”Până acum Baia Mare și Maramureșul au fost cunoscute pentru cea mai bună horincă, cele mai frumoase tradiții și cele mai frumoase domnișoare. Și aș putea să continui. De acum, însă, suntem pe harta internațională și cu cel mai mare festival Zumba din România! Prima mea lecție de Zumba am primit-o la ediția precedentă a acestui eveniment, care continuă să atragă în Baia Mare traineri și oaspeți entuziaști de pretutindeni. Mi-a purtat noroc, pentru că tot în pași de Zumba am parcurs și drumul meu spre primărie, iar azi mă folosesc de toată această energie să pun în lucru proiecte pentru băimăreni. Nu e ușor să organizezi un astfel de festival. Și din acest motiv, o felicit public pe Gabriela Andic pentru determinarea sa de a demonstra tuturor că, în orașul nostru, această mișcare a devenit mai mult decât un spectacol de dans și sport. A devenit o stare de spirit! Mulțumesc tuturor celor care ne-au călcat pragul, care s-au reunit și în acest an sub semnul pasiunii pentru mișcare, au dansat, s-au distrat și au descoperit Baia Mare” – a precizat primarul Doru Dăncuş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.