Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă, în data de 23 mai. Evenimentul, care se va desfășura la nivelul tuturor celor 41 de agenții județene și cea a municipiului București, se adresează tuturor persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă sau celor care doresc să se reorienteze profesional spre ocupații cu posibilități de menținere a raportului de muncă pe termen mediu și lung.
În Baia Mare, evenimentul va avea loc în 23 mai, de la ora 9, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” din Baia Mare.
Angajatorii care dispun de locuri de muncă vacante și sunt interesați să participe la Bursa Generală a Locurilor de Muncă pot depune situația privind locurile de muncă vacante ce pot fi oferite în cadrul bursei la agențiile pentru ocuparea forței de muncă sau le pot transmite pe adresele de e-mail ale instituțiilor din subordinea ANOFM. Participarea la eveniment este gratuită.