ADI Deșeuri anunță că vor fi amenajate 8 puncte de colectare vineri, 9 mai, la ora 17, iar sâmbătă, 10 mai, containerele vor fi ridicate.
Pentru evitarea depozitării altor tipuri de deșeuri sau împrăștierea hainelor depuse de cetățeni, locațiile vor fi supravegheate de Poliția Locală.
Locurile în care vor fi amplasate containerele pentru depozitarea deșeurilor textile sunt: • Forestierilor (igloo) • Blidari (capăt) • Mărășești intersecție cu B-dul Republicii • Vasile Alecsandri intersecție cu Plugarilor • B-dul Republicii (62-64) • Melodiei 5 • Jupiter • Serelor (platformă).
Pot fi depozitate următoarele tipuri de deșeuri textile: articole de îmbrăcăminte uzate (bluze, cămăși, jachete, sacouri, paltoane, tricouri, fuste, pantaloni etc.); perdele și draperii uzate, cearșafuri, fețe de perne și pături, resturi de material textil etc; încălțăminte.