Întâlnire de suflet între generații la CS Știința-Dragonul Baia Mare

0
22

Campionii europeni la Taekwon-do ITF ai clubului CS Știința-Dragonul Baia Mare s-au reîntâlnit, într-un cadru plin de emoție și inspirație, cu cei mai tineri sportivi din cele două grupe de performanță ale CS Știința-Dragonul Baia Mare.
Evenimentul a marcat rezultatele extraordinare obținute la Campionatul European de Taekwon-do ITF, desfășurat la Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. Sportivii clubului băimărean s-au întors acasă cu 12 medalii: 5 medalii de aur, 1 medalie de argint și 6 medalii de bronz, câștigate atât în probe individuale, cât și pe echipe.
Prezenți la întâlnire, Erik Peter (2 dan), Carolina Petky (2 dan) și Alexia Timiș (1 dan) au împărtășit cu sinceritate și emoție ce au simțit înainte, în timpul și după competiție. Prin poveștile lor, au oferit motivație, inspirație și încredere noii generații de „dragoni”.
„Aceste rezultate remarcabile sunt rodul unei munci susținute și al unei echipe unite. Sub îndrumarea antrenorului emerit Dan Goron (6 dan) – președintele clubului – și a echipei de instructori dedicați, sportivii noștri au fost sprijiniți constant în drumul lor spre performanță. Această întâlnire a fost mai mult decât o simplă discuție – a fost un moment de legătură profundă între generații, o ocazie de a sărbători valorile muncii, pasiunii și spiritului de echipă”, au precizat reprezentanții Știința-Dragonul Baia Mare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.