Desești, jurnal de șantier
Un proiect mai mult decât necesar, cu obiective generoase pentru persoanele vârstnice din mediul rural, zonă mereu în suferință, din lipsa infrastructurii medicale.
Așa că ideea preotului Ioan Ardelean, parohul Bisericii Monument UNESCO, din Desești, de a pune bazele unui Centru pentru vârstnici, cu activități de recuperare medicală este mai mult decât binevenită. Idee e puțin spus, fiindcă este vorba despre un proiect mare, finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială, beneficiar fiind Parohia Ortodoxă Desești.
Recent am fost pe Plaiul Soarelui, unde va fi amplasat proiectul. Acolo unde se puneau și bazele satului Copilăriei. Se muncește de zor, iar Satul copilăriei se va îmbogăți și cu acest centru, și cu alte proiecte. Am urcat și coborât printre case și construcții, am privit la clădirea care prinde contur și încercam să-mi imaginez cum va fi în final Centrul cu activități de recuperare medicală. Obiectivul general al proiectului vizează promovarea îmbătrânirii active, prin dezvoltarea a două noi servicii sociale adresate vârstnicilor: Centru de zi cu activități de recuperare medicală și Serviciu de îngrijire la domiciliu, pentru populația de pe Văile Marei și Cosăului.
Două etape are implementarea proiectului: construirea și dotarea infrastructurii necesare pentru furnizarea de servicii sociale și licențierea și furnizarea Serviciului social de îngrijire a vârstnicilor la domiciliu și a Serviciului social Centru de zi pentru vârstnici, pentru cel puțin 200 de vârstnici.
E nevoie nu doar de curaj, ci și de pricepere pentru anvergura unor asemenea proiecte, iar preotul Ardelean nu duce lipsă de nici una dintre ele. Să gândești asemenea obiective pe un teren viran, care are nevoie și de curent, și de drumuri, și de multe altele, nu e o decizie ușoară. Dar grija preotului pentru comunitatea pe care o păstorește este lăudabilă. Cu modestie, privește în urmă cu recunoștință la munca echipelor de specialiști implicați și totodată la zilele ce vin, care înseamnă mult efort și multe costuri. Tuturor celor implicați le este recunoscător.
De pe Plaiul Soarelui, se vede Creasta Cocoșului, iar ce va fi aici nu peste multă vreme va fi o poveste frumoasă care include bunici și nepoți, renăscând speranță pentru cei care au nevoie de ajutor. Sunt mulți cei care au ajutat și ajută pentru împlinirea acestui vis. Este nevoie de solidaritate, fiindcă greul nu trebuie să stea doar pe umerii preotului Ardelean. Mereu neobosită lângă preot, Luminița Ardelean și întreaga familie. În ziua în care am fost pe șantier, membri ai familiei lucrau cot la cot cu echipa de constructori.
Biserica din Desești este monument UNESCO, este o bijuterie care trebuie ocrotită și transmisă generațiilor viitoare. Iar dorința de multă vreme a preotului Ardelean este o biserică nouă. “Cu Dumnezeu la porțile sufletului, ca să poată vedea mai bine cerul, fără șovăială strămoșii și-au ridicat pe locul cel înalt un monument rar. Apoi l-au lăsat de zestre fiilor și fiicelor lor și lumii întregi: Biserica Monument UNESCO, Sf. Cuvioasă Parascheva. În fața îndelungatei așteptări, au fost rostiri multe. Despre rost, ne vor vorbi faptele viitoare ale tuturor…”
Sunt multe de făcut la Desești, iar zicala că Omul sfințește locul se aplică foarte bine în acest spațiu binecuvântat.