În perioada 21-26 mai, România este reprezentată la Festivalul internațional de poezie Los Confines, din Honduras, de poetul maramureșean, născut în Vișeu de Sus, Cosmin Perța.
Ajuns la cea de-a IX-a ediție, festivalul este unul dintre cele mai importante evenimente literare dedicate poeziei din America Latină, reunind anual autori de prestigiu din peste 25 de țări și consolidând un spațiu de dialog, schimb cultural și promovare a poeziei contemporane la nivel internațional.
Pe parcursul celor 6 zile de festival, peste 30 de evenimente – lecturi publice, lansări de carte, dezbateri și ateliere – vor avea loc în 3 dintre cele mai importante orașe din Honduras: Gracias, Lempira și Copán Ruinas.
Cosmin Perța a susținut 4 lecturi publice, a participat la 3 mese rotunde, iar poezia românească a fost prezentă în librăriile și spațiile culturale din Honduras prin lansarea volumului său bilingv El frescor de la gravilla a tu paso (Editorial Éfímera, 2025), în traducerea Elenei Borrás García. Volumul a fost lansat oficial în toate cele 3 orașe-gazdă ale festivalului.
Institutul Cultural Român a sprijinit participarea lui Cosmin Perța la acest eveniment, ca parte a strategiei sale de susținere a literaturii române pe scene internaționale relevante.



























