În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 4 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor, sub supravegherea unui procuror, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară și o ordonanță de predare/ridicare de documente de cesionare și financiar-contabile.
Activitățile au avut loc în Baia Mare, la sediul și punctul de lucru ale 2 societăți comerciale, și la o societate din municipiul Satu Mare, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru comiterea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Din cercetări, a rezultat că, în perioada 2024-2025, reprezentanții legali ai uneia dintre societățile comerciale cu sediul în Baia Mare și-ar fi însușit sau traficat, în mod prejudiciabil pentru această persoană juridică, și în folosul celeilalte societăți comerciale din Baia Mare, activul reprezentând o creanță existentă asupra debitorului UAT Municipiul Oradea, în valoare de 4.543.831,54 de lei, prin intermediul unei operațiuni juridice de cesiune de creanță, care nu are o contraprestație reală din partea cesionarului, respectiv a celei de-a doua societăți din Baia Mare, cauzând astfel persoanei juridice cedente (primei societăți) un prejudiciu în valoare de 4.543.831,54 de lei.
De asemenea, în aceeași perioadă, reprezentanții legali ai celor 2 societăți, ar fi prezentat ca adevărat faptul nereal al cesionării creanței asupra UAT Municipiul Oradea, cu titlu oneros, în folosul celei de-a doua societăți, în valoare de 4.543.831,54 lei, determinând astfel, prin folosirea unor mijloace frauduloase, respectiv a actului de cesiune de creanță, încuviințarea executării silite împotriva UAT Municipiul Oradea, în folosul celei de-a doua societăți, dar fără a fi finalizată executarea / poprirea.
În urma perchezițiilor domiciliare și a ordonanței de predare de documente, efectuate pentru documentarea și probarea activității infracționale, au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor înscrisuri, documente financiar-contabile, contract de cesiune de creanță, contracte de prestări servicii, contracte de colaborare, contracte de împrumut, fișă partener comercial, registre jurnale și acte de executare.
4 autovehicule ridicate în urma unor percheziții
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, miercuri, 4 iunie, polițiștii maramureșeni, sub supravegherea unui procuror, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 4 autovehicule, din care 3 sunt utilaje care ar fi fost folosite la exploatare forestieră.
Față de o persoană a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar procurorul de caz a dispus ulterior măsura controlului judiciar.
Sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale și luarea măsurilor care se impun.































