Continuă lucrările de investiții în comună. Strada Nufărului din Recea a primit iluminat public modern, așa încât locuitorii de aici nu mai circulă prin întuneric. Apoi se avansează cu lucrările de canalizare pe strada Stadionului – Recea și strada Crinului – Mocira. De asemenea, se lucrează și la conducta de refulare pe străzile Ulița Mare – Recea, Aleea Mocirei – Mocira și străzile Morii, Gării și 1 Decembrie din satul Săsar. Ieri s-au finalizat lucrările de asfaltare pe str. Primăverii – Lăpușel.
Firma prestatoare este obligată să refacă carosabilul, podețele, șanțurile și acostamentul și să le aducă la starea inițială.





























