Sindicaliștii strâng semnături pentru greva generală

1
827

Un marș de protest organizat de Cartel Alfa a avut loc luni, 14 iulie, la București. A fost un apel la solidaritate adresat sindicatelor pentru ca oamenii să își exprime nemulțumirea „împotriva ipocriziei guvernamentale și a atacurilor sistematice asupra celor care, cu profesionalism și responsabilitate, își desfășoară activitatea în toate sectoarele de activitate”.
Din Maramureș a fost prezent liderul Sindicatului din Administrație Maramureș, Nicolae Mu­reșan, secretarul general al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație.
Liderul de sindicat a precizat că protestatarii au vrut să tragă un semnal de alarmă cu privire la măsurile de austeritate ale guvernanților.
Sindicaliștii spun că toate aceste măsuri trebuie să înceapă cu clasa politică, cu parlamentarii, să fie tăiate pensiile speciale, să se înceteze cu sinecurile din Consiliile de administrație, să fie îmbună­tățită colectarea taxelor și impozitelor, să fie îm­bunătățit cadrul fiscal etc.
Sindicaliștii sunt deciși ca în toamnă să recurgă la acțiuni mai ample. Este avut în vedere un miting la București, dar și greve de avertisment și o grevă generală, mai ales că se prefigurează disponibilizări. Între timp, sindicaliștii strâng semnături pentru declanșarea grevei generale. Până acum a reieșit că majoritatea angajaților își doresc să intre în grevă generală.

1 COMENTARIU

  1. Mă alătur cu trup și suflet mișcărilor sindicale prezente și viitoare și voi semna indiscutabil ! Singura soluție viabilă : ALEGERI ANTICIPATE !

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.