Cele două reprezentante ale județului Maramureș în viitorul sezon al Ligii 3, CS Minaur Baia Mare și CSM Sighetu Marmației, s-au duelat sâmbătă dimineața, pe Stadionul „Viorel Mateianu”, într-un joc amical.
Desfășurat pe parcursul a trei reprize a câte 35 de minute fiecare, partida s-a încheiat cu victoria formației antrenate de George Zima, prin golul semnat de Alexandru Mateuță.
Atât băimărenii, cât și sighetenii au preferat să folosească în acest amical jucători aflați în probe sau juniori din pepiniera proprie, fără ca cele două cluburi să publice formațiile folosite de cele două staffuri.
CS Minaur are programat următorul amical sâmbătă, tot acasă, cu Olimpia Satu Mare, echipă tocmai reprimită de FRF în Liga 3, iar CSM Sighetu Marmației joacă un nou test miercuri, 23 iulie, pe stadionul Someșul din Satu Mare, cu CSM Olimpia (Liga 2).































